Category: Uncategorized

Cu toții simțim stres în viața noastră. Fie că este vorba despre stresul din cauza presiunii de la muncă, a deadline-urilor, sau din partea șefilor, fie că este vorba despre stresul financiar de zi cu zi, sau de stresul social și economic, acesta e inevitabil. Deși nu putem (și nici nu este recomandabil) să eliminăm stresul din viața noastră, este esențial pentru sănătatea noastră mentală și emoțională să ne oprim puțin și să înțelegem acest fenomen care pare a fi sursa tuturor relelor din viața noastră.

Corpul și mintea noastră se mobilizează foarte repede atunci când trecem prin situații dificile sau provocatoare, chiar provocatoare pozitiv. Suntem mai alerți, ne gândim des la ce avem de făcut, vorbim cu mulți oameni despre asta. Această energie se numește eutres – acel tip de stres care ne mobilizează în fața provocărilor.

Stresul despre care se scrie și se vorbește cel mai mult se numește distres. Acesta este stresul resimțit negativ, cel care ne blochează, ne face să amânăm proiecte complicate, să evităm să intrăm în proiecte noi, deși ne-ar tenta, sau dimpotrivă să intrăm în toate proiectele fără să ne menajăm timpul și energia. Este tipul de stres care ne face să pierdem nopți, să simțim iritabilitate mare, să ne certăm cu cei din jur.

Distresul vine cu senzații fizice neplăcute: palpitații, nod în gât, dureri de stomac, dar și cu schimbări în comportamentul și dispoziția noastră: preferăm să stăm la televizor sau la seriale toată seara, fără chef sau energie să facem altceva, amânăm să ne vedem cu prieteni sau familia, vorbim doar despre job și de obicei în termeni negativi.

Totuși, distresul începe să se instaleze atunci când sunt întrunite două condiții:

1. Să ne fie afectat modul în care ne raportăm la aceste situații provocatoare: începem să simțim presiune, să ni se pară ceva foarte rău eșecul sau evaluarea negativă, să credem că e insuportabil dacă nu reușim să obținem ce mi-am propus.

2. Să înceapă să ne fie afectată funcționarea: nu mai dormim bine, avem stări fizice neplăcute la birou, nu mai avem chef să facem mai nimic când ajungem acasă.

În aparitia distresului sunt implicați atât factori interni: așteptările noastre de la noi, de la ceilalți, cât de rigide sunt acestea, dar și factori externi: cât de mare e volumul de muncă, cât de mult control avem pe ceea ce facem, etc.

Ce facem dacă apare?

1. În primul rând așteptați-vă să apară. E nerealist să vă așteptați să eliminați orice stres din viața voastră. Nu e nici posibil și nici de dorit.

De exemplu, da, vor fi prezentări urgente și manageri care cer imposibilul. Și veți avea și oameni în echipă care nu vor face ce au de făcut cum v-ați dori deși voi ați făcut toate eforturile pentru asta. Și toate acestea vor veni cu stres. E ok, asta vă va ajuta să vă mobilizați. Nu e cazul să catastrofați și să vă spuneți: „degeaba ne pregătim pentru că oricum nu o să terminăm în timp și iar suntem luați la rost!”.

În realitate, oamenii nu se comportă mereu cum ne-am dori, iar cei din echipă sunt adulți pe care i-am investit cu încredere atunci când i-am luat in echipa. Nu avem vreun motiv logic să credem că au intenții rele.

2. Apoi, exersați reacția la un eveniment stresant. Dacă observați că vă gândiți mult la o prezentare importantă pentru săptămâna viitoare și simțiți presiune, iar aceasta începe să vă afecteze funcționarea, e o idee bună să vă opriți, să recunoașteti că vă e greu și că simțiți această presiune și să vă gândiți să exersați prezentarea cu cineva de încredere sau chiar singuri.

Sau vă îngrijorează o conversație dificilă cu un coleg căruia e nevoie să îi dați un feedback negativ. Exersați cu o persoană apropiată. Întrebați-vă cum ați vrea voi să primiți acel feedback.

Gândiți-vă la oameni care prin natura jobului intervin în situații extreme, de exemplu pompieri. Deși mai toți oamenii ar îngheța în fața unui incendiu, ei reușesc să se mobilizeze și să acționeze rapid. Asta se întâmplă pentru ca ei exersează aceste abilități foarte des.

3. Întrebați-vă ce e important pentru voi într-o anumită situație. De exemplu, dacă intrați într-o discuție cu un om din echipă care nu și-a făcut treaba cum ar fi fost ok pentru proiect cu așteptarea ca el să își dea seama că a greșit, probabil că ce veți obține este frustrare de partea voastră, niște explicații din partea lui și nimic mai mult. Poate doar o promisiune că nu se va repeta. Dar nu veți crea o legătură cu el, nu veți afla ce are nevoie ca data viitoare să nu repete același scenariu.

Dacă ajungem la concluzia că e important să îl înțelegem, să îi fim suport, atunci putem alege altă rută de abordare. Putem să îl întrebăm ce are nevoie de la noi ca să îi fie mai clar data viitoare. Ce suntem noi dispuși să facem pentru asta? Cum putem folosi ce fac noi mai bine pentru asta?

E foarte „seducător” să intrăm în lupte de putere cu cei din jur, dar extrem de costisitor pe termen lung pentru că ajungem să întreținem o stare conflictuală care va afecta starea de bine a noastră și probabil că și a întregii echipe.

4. Fiți atenți la cum vă formulați cerințele în minte. Dacă vă spuneți constant: „nu ar trebui să se întâmple asta, nu ar trebui să fiu tratat așa, e groaznic ce se întâmplă, nu mai suport situația / starea asta”, atunci cel mai probabil că riscul să fiți afectat negativ de stres este destul de mare.

Puneți aceste gânduri la îndoială când simțiți că nivelul vostru de stres crește: „E logic să cerem ca oamenii să se comporte cum ne-am dori noi? E într-adevăr cel mai rău lucru dacă ni se întâmplă asta? Ce putem face ca să controlăm situația? Putem să discutăm despre asta cu cineva? Cum ne-ar plăcea să fim abordați?

Stresul poate veni în multe forme și cu multiple manifestări. Stările de încordare prelungite, cu izolare sau uitat la seriale încontinuu, cu gânduri și cerințe rigide, cu somn puțin sau ne-odihnitor, e semn ca distresul s-a instalat deja.

Nu ne face oameni mai puțin valoroși, competenți sau puternici faptul că simțim stresul cum ne trece peste limită. E în puterea noastră să îl controlăm și chiar e indicat să începem de la factorii interni, așteptările noastre, și mai apoi să mergem către cei externi.

E în regulă să nu fim mereu ok emoțional și să avem nevoie de o pauză, de suport sau de psihoterapie.

Această regulă de aur a acceptării ne ferește de fapt de distres.

Succes!

Marțea trecută mă pregăteam de o săptămână plină de evenimente: urma să mă întâlnesc cu partenerii mei pentru a pune la punct lansarea unei aplicații de dezvoltare personală pentru angajați, îmi plănuiam ședințele pentru săptămâna care urma și mă bucuram că se anunța vreme frumoasă de stat afară cu fetița mea de 2 ani.

Și apoi a venit anunțul. Cazurile de infectare cu Coronavirus se înmulțeau, în Italia situația devenea dramatică, iar autoritățile încercau să împiedice o epidemie care să pună în pericol întreaga populație. Anunțul că trebuie să stăm acasă pe o perioadă de minim 2 săptămâni cu posibilitate de prelungire nu a fost ușor de asimilat.

Cred că pentru mulți oameni încă nu e ușor de asimilat.

În momente atât de pline de incertitudine, în care veștile sunt rele, încrederea în autorități e știrbită de episoade nefericite din trecut, oamenii simt frică. Teama că ar putea rămâne în carantină sau că nu vor putea ieși din casă scoate la iveală comportamente ancestrale de protecție – magazinele se golesc, alimentele de bază sunt cumpărate în exces, iar oamenii se privesc cu neîncredere și stau la distanță.

Lupta cu un dușman incert, care se transmite atât de ușor și care poate fi mortal pentru cei în vârstă și pentru cei vulnerabili, ne activează amigdala – zona din creier responsabilă cu reacția rapidă de apărare în fața pericolului. Inima bate mai tare, suntem mai alerți, mai mobilizați, suntem atenți la toate veștile și știrile și stăm acasă.

Evenimentele din ultima săptămână nu sunt ușoare pentru nimeni, iar psihoterapeuții nu fac excepție. În momentele acestea de stres, oamenii sunt lipsiți de mecanismele obișnuite de a face față: mers la sală, ieșit cu prietenii, plimbări, băut cafea la locul preferat. Tocmai de aceea sănătatea noastră emoțională poate avea de suferit foarte mult.

După câteva zile de stat aproape exclusiv acasă și lucrat cu un copil de 2 ani J iată care sunt principalele lucruri pe care le-aș recomanda pentru a ieși din perioada asta cu echilibrul emoțional cât mai bun.

1. Conectarea e sfântă: câteva zile sau săptămâni în casă cu aceleași persoane, chiar și cele mai dragi din lume, nu e suficient pentru conectare. Folosiți toate mijloacele de tehnologie posibile pentru a menține legătura cu prietenii, partenerii, familia sau colegii. Mulți lucrăm de acasă și atunci ne întâlnim cu colegii, dar câteva seri sociale cu prietenii sau cu familia la un vin vor ajuta să ventilăm încărcarea din această perioadă, să râdem și să ne simțim mai puțin izolați.

2. Perioada aceasta va trece: poate nu într-o săptămână sau două, dar la un moment dat va trece. Viktor Frankl povestea în cartea lui “În căutarea sensului vieții” că cei care și-au păstrat sănătatea emoțională în timpul detenției într-un lagăr de concentrare erau cei care reușeau să vadă un final la acel episod. La fel și această epidemie va trece. Se lucrează la medicamente, vaccin și va trece. Gândiți-vă la momente dificile din viață pe care credeați că nu le veți mai depăși și care la un moment dat au trecut. Această situație e la fel. Va trece.

3. Fii blând cu tine: e greu să îți găsești un ritm atunci când încerci să te adaptezi la incertitudine și la o situație atât de nouă. Suntem îngrijorați de sănătatea noastră, a celor dragi, de situația economică, de ce se va întâmpla cu proiectele noastre. Îngrijorarea e firească dar nu te aștepta să funcționezi perfect din prima. Cred că alergăm un maraton, nu un sprint și atunci încercarea, greșeala și apoi încercarea din nou sunt de așteptat în perioada aceasta. Stilul ăsta e valabil pentru rutină, sport, lucrat, mâncat, etc. Dacă nu îți iese din primele zile folosește timpul acesta să găsești ritmul potrivit pentru tine.

Păstrează-ți proiectele, ce îți propuneai să faci înainte de corona. Da, va fi dificil să le adaptezi poate la statul acasa, dar e posibil. Vezi cum. Găsește de făcut lucruri care îți dau sens și semnificație în această perioadă – asta va ajuta la păstrarea stării de echilibru.

4. E momentul să exersezi să pui limite: E o situație dificilă, nouă, cu care TOȚI din lumea occidentală se confruntă în același timp. E momentul cel mai potrivit în care e sănătos să simți emoții negative și să le discuți cu cei din jur. A seta limite înseamnă să ți le clarifici ție, dar și celorlalți. Daca simți că auzi prea des: “va fi bine”, “gândește pozitiv” și nu rezonezi cu aceste mesaje, exprimă asta: “Știu că e în general e ok să văd partea pozitivă, dar acum simt că e important să mă pregătesc pentru ce e mai rău.”

Limitele pot fi aplicate la timpul și spațiul personal, la cum îți petreci timpul, etc. Desigur că unele lucruri trebuie făcute, dar fii atent la tine, la emoțiile și senzațiile tale și vezi ce anume ai nevoie în anumite momente. Dacă ție îți e clar că a sta cu televizorul deschis pe știri nu e ok, atunci nu sta cu el și exprimă-ți această îngrijorare.

5. Ai încredere în capacitatea ta de refacere: în majoritatea situațiilor dificile prin care am trecut reușeam să ne imaginam relativ ușor care ar fi o rezolvare, pentru că cineva a mai trecut prin asta și știe despre ce e vorba. Nu și aici. Aici nimeni nu a mai trecut prin asta. De aceea e important să ai încredere în capacitatea ta de reziliență și de flexibilitate. Desigur că nimeni nu știe ce se va întâmpla, dar e ok să te pregătești pentru perioada ce va urma ca pentru una provocatoare în care va fi nevoie de multe ajustări rapide.

Nu înseamnă că panica e justificată. Oamenii au o capacitate extraordinară de adaptare – fizic și mental. Asta ne-a ajutat să ajungem până aici ca specie. Această situație nu va face excepție. O replică dintr-un film spune că “La final totul va fi bine. Dacă nu e bine, atunci nu e finalul.”

Aveți grijă de voi!

Deja sunt 2 săptămâni de când stau acasă, lucrez de acasă și de fapt cam fac orice de acasă. Am fost norocoasă să îmi pot păstra programul de ședințe de terapie online nemodificat major în această perioadă. Dacă săptămâna trecută doar primele 5-10 minute dintr-o ședință erau rezervate discutării stării de urgență națională, în săptămâna care a trecut mai mult de jumătate din ședințe au fost rezervate discutării implicațiilor pe care această criză le are asupra stării emoționale a clienților mei și decatastrofării efectelor pe care le poate avea în toate aspectele vieții lor.

Acest lucru este perfect de înțeles în contextul în care măsurile luate de autorități au devenit mult mai dure iar cazurile de infectare cresc extrem de mult pe zi ce trece.

Sunt nenumărate articole și interviuri care explică cum ne va afecta această criză viața la nivel personal, economic, modul în care percepem conectarea, munca de zi cu zi, sistemul sanitar și tot așa.

Acest lucru mă face să mă gândesc la ce efecte va avea această criză asupra sănătății noastre emoționale nu doar pe termen scurt, dar și pe termen lung.

Majoritatea autorităților și specialiștilor se concentrează pe măsuri care ne vor salva viețile, economia, afacerile, și asta este lăudabil, dar mă întreb cine va munci, cine va aduce valoare în economie și cine va duce economia către revenire dacă umanitatea se va confrunta cu un val de stres post-traumatic după această criză.

În mod tradițional, stresul post traumatic apare în momente extreme de criză, atunci când viețile și securitatea ne sunt în mod semnificativ amenințate. Nu văd niciun motiv pentru care această criză nu e la fel. Într-adevăr, stăm în casele noastre confortabile, avem ce mânca din plin (poate chiar prea din plin), avem internetul la îndemână. Dar factorii esențiali ai stresului sunt prezenți.

Ce observ la clienții mei este că se simt deconectați, simt frică, se luptă cu un dușman invizibil care îi poate omorî pe ei sau pe cei dragi lor, devin suspicioși cu ceilalți oameni, mulți încep să aibă probleme cu somnul sau cu concentrarea, alții dezvoltă simptome de anxietate sau depresie, se simt triști mare parte din timp și nu își mai găsesc sensul și semnificația.

Viețile noastre moderne sunt confortabile din punct de vedere material, dar stresul post traumatic nu este doar despre pierderea vieții, dar mai mut despre pierderea controlului și al sentimentului de securitate și stabilitate. Senzația că nu te afli în control este un factor important în apariția și menținerea stresului post traumatic. Și majoritatea dintre noi simt că nu au control în perioada aceasta.

Obișnuiam să avem mai multe puncte de stabilitate în viața noastră: locul de muncă, prietenii, relațiile, timpul liber pe care îl putea petrece așa cum ne doream. Dar apoi a venit pandemia de coronavirus și peste noapte ne-am trezit că viețile noastre s-au schimbat major. Nu putem ieși din casă decât însoțiți de o hârtie pe care detaliem scopul și durata ieșirii. Renunțăm la libertate temporar pentru binele comun. Acest lucru contribuie la crearea sentimentului de instabilitate: cât va dura asta, va fi pentru totdeauna, cum îmi va afecta asta munca, activitățile, este corect?

E nevoie să ne adaptăm rapid la un mediu în schimbare în care activitatea profesională nu mai este separată de cea domestică, în care rutinele necesită să fie refăcute și în care nu știm deocamdată cum ne va afecta asta viața pe termen lung.

Cu toții ne folosim resursele interioare pentru a ne adapta la această nouă realitate. Așa că ne simțim triști, anxioși, obosiți. Cea mai mare parte a aspectelor din viața noastră este afectată de această criză și nu mai avem la îndemână instrumentele pe care le foloseam în trecut să ne adaptăm la criză.

Panica nu e mereu manifestată cu senzații de sufocare, transpirații, dureri de cap și alte simptome uzuale. În ultimele săptămâni am văzut panica manifestându-se în timpul în care ne străduim să ducem o viață normală. Așa că ea începe să i-a forma furiei, tristeții, anxietății sau detașării. Este tot panică, dar adaptată.

Nevoia de dezvoltare personală și de cunoaștere a informațiilor esențiale despre psihoeducație a devenit urgentă. Sunt mai multe modalități prin care putem naviga această perioadă.

1. Una este să ținem un jurnal al gândurilor. În momente de stres, mai ales când suntem în situații pe care nu le putem controla sau le controlăm destul de puțin, mințile noastre creează scenarii nesfârșite. Este modul în care mintea noastră obține iluzia de mai mult control. Adevărul este că aceste scenarii ne țin într-o spirală negativă și mult mai predispuși la anxietate, panică și știri false. Beneficiul unui jurnal al gândurilor este că ne încetinește gândurile și dă timp părții raționale din creier să analizeze mai realist scenariile și să le pună într-un context.

2. Altă modalitate este să diferențiem între anxietate și îngrijorare. Este natural să ne simțim îngrijorați într-un scenariu incert cum este această situație. Îngrijorarea ne menține mobilizați și chiar ne ajută să rămânem în siguranță și să ascultăm recomandările autorităților. Anxietatea și panica, de partea cealaltă, sunt emoții care ne blochează într-un cerc nesfârșit de scenarii si catastrofări. Asta ne omoară productivitatea, concentrarea, somnul și ne face mult mai predispuși la știri false, exagerări și comportamente negative.

3. O altă modalitate bună este să începem să practicăm gândirea critică pe gândirea noastră. Dezbaterea gândurilor este una dintre tehnicile de bază în terapia cognitiv comportamentală iar studiile arată că este foarte eficientă în scăderea nivelului de anxietate. Cum se face? Iei o foaie de hârtie sau deschizi Notes în telefon și îți scrii gândurile. Apoi începi să îți pui întrebări despre validitatea acelui gând: E adevărat, am dovezi care să îmi susțină acest gând? Ce îmi spune experiența? Cu ce mă ajută să am această credință? Care este cel mai probabil scenariu?

4. În final, găsirea sensului și semnificației într-o criză este de importanță vitală. Sensul și semnificația sunt atât de importante încât au fost incluse ca al 5-lea stagiu al etapelor doliului. Sensul și semnificația ne ajută să ne conectăm și de fapt sunt combustibilul sănătății noastre emoționale. Cum îți vezi viața, ce dorești să obții? Cum te vezi după ce această criză va trece? Care va fi primul lucru pe care te vezi că îl vei face când vei putea ieși? De unde îți iei sens și semnificație săptămâna care vine? De la întrebări mari până la acțiuni mici, a găsi ceva care îți aduce sens și semnificație este ce ne va ține sănătoși emoțional în această perioadă.

Dacă nu acționăm acum, mulți dintre noi vor avea nevoie de multă vindecare emoțională după ce această criză va trece. Avem nevoie de oameni flexibili care să navigheze această criză eficient și care să iasă din ea cu suficient de multă agilitate cât să ne revenim repede. Iar aceștia sunt oamenii echilibrați emoțional. Timpul pentru a avea grijă de sănătatea ta emoțională este acum, așa încât după ce toate acestea vor lua sfârșit să ne putem reconstrui viețile.

De când suntem în perioada aceasta de lockdown, cred că toți simțim că timpul se scurge foarte diferit. Munca și relaxarea se îmbina într-un mod în care nu ne-am fi așteptat și în care mulți se simt ca și cum nu reușesc să facă toate lucrurile pe care și le propun.

Dacă la început ne temeam că o sa avem foarte mult timp pe mână cu care vom epuiza serialele restante sau vom petrece mult mai mult timp de calitate cu familia, am avut surpriza să aflăm că a ne adapta la această nouă realitate și stare de fapt este mult mai greu decât ne așteptam.

Începutul acestei perioade a venit cu multe îndemnuri către optimizare, îmbunătățire personală și profesională, către serenitate și calm.

Însă realitatea din teren ne-a arătat o continuă provocare de a controla teama normală în această perioadă, de a ne adapta la munca de acasă cu copiii sau pur și simplu într-un alt mediu, de a ne face timp pentru relaxare. Deși lucrurile păreau simple la început, după o lună aud multe persoane în jurul meu că se simt epuizate, obosite, dar și fără sentimentul că au reușit să facă ceva cap coadă.

Presiunea de a ne găsi confortul în disconfort începe să se arate din ce în ce mai mult și cred că e momentul să schimbăm strategia.

E ok să simți disconfort. Brene Brown spune în una dintre cărțile ei ca o abilitate extrem de importantă în a trăi o viață împlinită este să „îmbrățișezi disconfortul”. Noi ca oameni suntem programați să căutăm starea de bine, de lucruri finalizate, clare și așezate, confortul și siguranța, iar în condiții „normale” de stil de viată acest lucru este mult mai mult în puterea noastră.

Dar în aceste momente, să îmbrățișezi disconfortul înseamnă să îți dai voie să nu faci lucruri, să nu optimizezi nimic, să nu produci nimic, doar să fii și să trăieștiși să te adaptezi.

Viața fără emoții negative nu există, iar a încerca să le elimini pe toate prin evitare, încercări de optimizare și apelarea la optimism excesiv, nu e nici realist și nici sănătos.

Faptul că noi încercăm conștient să controlăm necontrolabilul ne epuizează și paradoxal ne face să simțim și mai mult sentimentul de disconfort și de neîmplinire, sentimentul că nu facem suficient în aceste zile și uneori că nu suntem suficient.

În psihoterapie, una dintre abilitățile cu care lucrăm este tocmai disponibilitatea de a simți emoții negative. Disponibilitatea înseamnă să fiu deschis la experiența mea emoțională în timp ce încerc activ să mă concentrez pe o arie a vieții mele pe care o pot controla.

Controlarea rigidă a emoțiilor și stărilor negative, neplăcute ne costă mult.

În primul rând, în faptul că toată această încercare de a ne feri de stări negative ne face să simțim ceea ce numesc „suferința murdară”. Adică acea suferință care mă face sa mă simt insuficient, mic, nevaloros.

În contrast, starea negativă pe care o simțim trăind disconfortul o numim „suferință curată”: suferință care rezultă natural din trăitul vieții.

Dacă ar fi să sumarizez 4 lucruri pe care le-aș face în acest moment pentru a avea o minte clară, acestea sunt:

1. Să fiu atentă la emoțiile și stările mele și să le scriu într-un jurnal. Nu pot sa accentuez cât de mult contează această acțiune simplă în a nu te mai simți „alergat” de gândurile tale. A le scrie înseamnă să le conștientizez, să le încetinesc și să pot lua spațiul necesar de ele cât să le văd critic, să le fac loc în viața mea.

2. Să îmi dau voie să simt ce simt: dacă ar fi să am un îndemn pentru asta ar fi să îți spui: „e ok că mă simt așa, e o perioadă nouă și nimeni nu știe să facă asta în modul optim. Starea asta nu va dura la nesfârșit și nici nu mă va dărâma.”

3. Să îmi aduc aminte care sunt valorile din viața mea, care sunt lucrurile cu adevărat importante pentru mine, despre ce este de fapt viața mea. Mă îndoiesc ca în lista voastră se vor regăsi itemi despre cât de puține emoții negative să simțiți, și dacă așa e, atunci poate ar fi bine să analizați un pic aceasta cerință.

4. Să mă bucur de plictiseală și de starea de ineficiență. Plictiseala și ineficiența sunt de fapt locul din care se nasc învățarea și inovația.

Perioada aceasta grea este mai mult despre supraviețuire decât despre reinventare. E suficient de greu să facem față la schimbările din exteriorul nostru fără a mai pune presiune pe noi să facem schimbări și în interiorul nostru. Schimbarea se întâmplă în astfel de momente de la sine, mintea reacționează către stabilitate pentru că asta îi e la îndemână să facă.

Timp de schimbare, optimizare și îmbunătățire e suficient, iar din repezeală rareori ies lucruri bune. Mai avem lucruri la care să ne adaptăm și în următoarele 6 luni, așa că păstrați-vă puterile!

Succes!

Atunci când cei mai mulți dintre noi ne gândim la anxietate, ne gândim la o persoană agitată, neliniștită, la atacuri de panică și la o stare emoțională, fizică sau comportamentală care se vede în exterior, pe care ceilalți o pot identifica ușor. Ne gândim poate, unii dintre noi, că oamenii care se confruntă cu anxietate sunt cei care au dificultăți să își desfășoare activitatea în mod normal.

Lucrurile nu stau în practică aproape niciodată în acest fel.

Anxietatea se poate manifesta cu niște frici specifice: de vorbit în public, de aglomerații, de boală, dar uneori, și de fapt foarte des în ultima perioadă, cu niște manifestări pe care mulți le luăm de bune.

Vorbim despre anxietate la locul de muncă pentru că ne petrecem mai mult de 50% din timpul în care suntem treji la birou. Mai mult, cei mai mulți dintre noi se identifică cu munca pe care o fac. Nu mai suntem în postura de a merge la muncă doar pentru a ponta niște ore, ci munca a devenit acel loc din care îmi pot lua stare de bine, validare, conexiune.

Tocmai de aceea, munca noastră a devenit și locul care e sursa cea mai mare de stres. Experiența mea de aproape 10 ani ca psihoterapeut mi-a arătat că de cele mai multe ori anxietatea nu arată deloc ca în manualele de diagnostic, ci mai degrabă are niște manifestări specifice pe care mulți le vedem la cei din jur și chiar la noi.

Cum arată de fapt anxietatea în practică? Departe de a fi doar un diagnostic, ea este o stare emoțională care afectează nu doar modul în care ne simțim și ne comportăm, dar afectează și calitatea relațiilor noastre și chiar parcursul nostru în carieră.

Iată care sunt în practică unele dintre semnele anxietății:

1. Îmi este greu să cer și să primesc ajutor. Am întâlnit aproape la fiecare persoană cu anxietate de performanță cu care am lucrat ideea ca dacă cer ajutor, atunci asta îmi știrbește din contribuția mea până la punctul în care nu mă mai pot simți bine că am terminat proiectul pentru că nu l-am făcut doar eu. Noi nu putem exista singuri – avem nevoie de conexiune și avem nevoie de ajutor din partea celorlalți. Această idee vine din dificultatea de a ne accepta limitele și vulnerabilitatea pe de o parte și pe cealaltă din regula irațională că „trebuie neapărat să le fac eu altfel nu contează”. Această credință e ca o soră mai îndepărtată a „copiatului” din școala generală.

Realitatea din teren ne arată o cu totul altă fațetă: ajutorul presupune conexiune, presupune un schimb de idei și de experiență care ne face mai buni, mai performanți și studiile spun că ne dă și o stare emoțională de bine.

2. Manifest perfecționism și mă concentrez foarte mult pe detalii. Perfecționismul înseamnă tendința rigidă de a ne focusa pe niște standarde de calitate imposibil de atins sau atât de vagi („trebuie să iasă perfect, bine, cum știu eu”) încât pare că mă pierd în detalii și parcă niciodată lucrul respectiv nu e îndeajuns de bine făcut. Perfecționismul apare atunci când în mintea noastră apar cerințe rigide: „trebuie neapărat să reușesc sa îmi îndeplinesc X obiectiv, altfel înseamnă ca sunt incapabil, slab și toată lumea va vedea asta.”

Oamenii cu perfecționism clinic vor avea tendința de a se concentra doar pe acele situații pe care le pot controla foarte bine, evitând situații de incertitudine sau de risc.

3. Îmi e greu să îmi setez limite sau să îmi exprim nevoile. Setarea limitelor este extrem de importantă pentru starea noastră emoțională de bine. Deși mulți văd setarea de limite ca o „piedică” în calea atingerii obiectivelor, de cele mai multe ori este exact invers. A-mi seta limite înseamnă să fiu conștient pe de o parte de nevoile mele fizice – de somn, de odihnă, de relaxare și de importanța lor pentru starea mea emoțională și performanța mea de fiecare zi, și, pe de cealaltă parte, de conștientizarea propriilor granițe emoționale sau de timp, energie, resurse.

De exemplu, dacă sunt conștient de faptul că a face sport regulat îmi dă o stare bună dar în același timp observ că de mult timp nu mi-am mai permis să îmi fac timp să merg la sală din cauza obligațiilor de la birou și asta îmi dă un sentiment de eșec sau de neîmplinire, atunci e posibil să am o dificultate de a îmi seta limite care să mă ajute să funcționez mai bine.

4. Sunt critic cu mine și cu ceilalți. Autocritica excesivă este unul dintre semnele cel mai des trecute cu vederea ale stărilor de anxietate. Aceasta apare atunci când în mintea mea se activează ideea conform căreia e nevoie să îmi văd foarte atent greșelile așa încât să pot să le corectez și să performez. „Punctul orb” din acest raționament este că e aproape imposibil să fac performanță sau să funcționez bine dacă tot ce voi face va fi să vânez greșeli și să mă desconsider. Dacă fac acest comportament voi ajunge să nu mai văd lucrurile bune care se întâmplă, nu voi mai putea gândi constructiv și îmi va fi greu să evoluez pentru că asta presupune greșeală și ajustare.

În cele mai multe situații, persoanele cu o autocritică pronunțată vor vedea defectele și comportamentele negative și de la celelalte persoane. Practic, filtrul negativ pe care îl folosesc merge în ambele direcții.

Vorbind cu oamenii despre sănătatea lor emoțională am aflat că acestea sunt doar câteva dintre manifestările care apar aproape zilnic. Lăsate netratate aceste comportamente se pot acutiza până la stări de panică, depresie și afectarea profundă a funcționării de fiecare zi. O stare emoțională negativă este aproape întotdeauna contagioasă, iar aceste comportamente aproape niciodată nu se limitează la locul de muncă.

Ce recomand în primul rând este o pauză de conștientizare si de prezență. Să îmi monitorizez emoțiile, senzațiile fizice și să îmi înțeleg mai bine emoțiile, care sunt acestea, de unde vin ele e un prin pas important.

Nu ezitați să cereți ajutorul unui psihoterapeut atunci când observați că nu vă simțiți bine. Fiecare pas pe care îl fac pentru a mă înțelege mai bine, atât emoțional cât și comportamental, mă ajută să mă păstrez sănătos mental cât mai mult timp.

Succes!

Modul în care ne spunem lucrurile ne va afecta modul în care le simțim și le percepem. Oamenii nu au altă modalitate de a-și explica ce se întâmplă în afară de limbaj. Este modalitatea cea mai simplă și adaptativă prin care dăm sens lumii din jurul nostru. Limbajul e modul prin care ne exprimăm bucuria, entuziasmul, limbajul ne ajută să ne planificăm activitățile, să plănuim vacanțe și să ne aducem stare de bine.

Oamenii folosesc limbajul în două funcții principale: privat și public. Funcția publică e cea prin care comunicăm cu ceilalți ideile, îngrijorările noastre, prin care rezolvăm probleme și obținem lucrurile pe care ni le dorim. Funcția privată include gândirea, planificarea, vizualizarea, visatul cu ochii deschiși, etc., practic toate lucrurile care se întâmplă în interiorul capului nostru.

Limbajul ne ajută să facem cele mai minunate lucruri din viața noastră, să planificam, să admirăm, să legăm relații și să ne declarăm iubirea și admirația, să creăm reguli și direcții care să ne ajute în realizarea obiectivelor noastre.

Dar limbajul nostru ne poate și încurca atunci când îl folosim ca să ne punem bariere, să criticăm, să ne aducem aminte de lucruri negative din trecutul nostru, să ne sperie atunci când ne imaginăm scenarii neplăcute, să ne condamne, să judecam pe ceilalți, dar și pe noi.

Pentru că cea mai mare parte a lucrurilor care se întâmplă în mintea noastră sunt formulate prin limbaj, atunci ne referim la limbaj ca la toate acțiunile pe care le face mintea noastră.

Pentru că mintea noastră poate face toate aceste lucruri de mai sus, atunci ea poate fi și prietena noastră sau dușmanul cel mai aprig. Dar așa să fie? Probabil că nu. Mintea noastră este acolo și își face treaba explicându-ne zilnic realitatea exterioară sau interioară.

Este pur și simplu.

Și atunci cum schimbăm această dinamică?

Dacă în momente dificile îmi spun: “E oribil ce se întâmplă, cum ne vom mai reveni vreodată?” sau “Nu mă pot concentra la nimic, uite cât de puține lucruri am făcut azi” sau “Dacă îmi bate inima tare, asta sigur e un semn rău!”, atunci corpul și mintea noastră vor reacționa exact așa cum le spunem – cu teamă, îngrijorare, încordare, furie, comportamente de evitare sau de amânare.

Dacă dimpotrivă, limbajul nostru este mai flexibil, mai temperat, dacă atunci când îmi explic situația de acum sau alte situații negative folosesc cuvinte mai puțin încărcate, mai flexibile, atunci și reacțiile și emoțiile mele vor fi diferite.

Înlocuiește „e oribil” cu „este neplăcut”. “Nu suport să mi se întâmple asta” cu “e foarte greu de suportat”. “Nu mă concentrez deloc astăzi” cu “mi-a fost greu să mă concentrez pe acest lucru punctual”. “Ar trebui să fac mai multe” cu “Mi-ar plăcea să fac mai multe”. Atunci când îmi spun lucrurile într-un mod rigid, inflexibil, mintea mea se va concentra doar pe acele elemente care au legătură cu ce mă deranjează și nu va căuta aproape deloc soluții. Când dimpotrivă îmi explic lucrurile mai flexibil îi dau șansa minții să caute și soluții alternative sau explicații de ieșire din momentul dificil.

Acest simplu mod de a schimba cum îmi spun lucrurile ajută mintea să găsească căi noi prin care să se raporteze la ce se întâmplă.

Ca exercițiu, gândește-te la cele de mai jos și notează răspunsurile pe un notes sau o agendă așa încât să le poți revedea periodic.

1. Gândește-te la un moment în care te-ai simțit anxios, neliniștit în ultima perioadă. Poate fi o neliniște care a durat mai multe zile sau una care te-a împiedicat să funcționezi așa cum ți-ai fi dorit.

2. Notează mai jos care sunt gândurile care ți-au trecut prin minte. Exemplu: „e groaznic ce se întâmplă, o să rămân fără job, etc..”

3. Notează în continuare cum ai putea schimba perspectiva în aceasta situație. Cum ai putea schimba modul în care îți formulezi aceste gânduri? Gândește-te cum s-ar raporta la acest lucru o persoană pe care o admiri.

4. Încearcă să fii prezent atunci când observi că simți neliniște și vezi ce lucruri îți spune mintea ta, cum le formulează? E posibil să le reformulezi? Te ajuta cu ceva să le exprimi astfel? Schimbă starea de fapt, sau doar dispoziția ta?

Mult succes!

„Nu mai suport să mă trateze așa!”; „M-am săturat să fiu cea/cel care vine mereu primul în împăcare!”; „Nu mă respectă suficient și nu știu cum să rezolv asta.”; „Dacă ar face mai multe relația noastră ar fi mai bună!”

Îți sunt cunoscute aceste afirmații?

Sau, „De ce nu îmi pot impune limite?”; „De ce e nevoie să fac asta?”; „De ce oamenii nu se comportă bine?”

Nu știu om care să nu fi gândit măcar o dată în ultimul an așa. Sau în ultimele 6 luni. Si eu am gândit așa o dată cel puțin luna trecută. E uman.

Furia este o emoție foarte des întâlnită, iar reacția noastră automată la aceasta este să încercăm să o înlăturăm. Furia ne spune de cele mai multe ori că e nevoie să ne punem limite mai sănătoase și să le exprimăm mai des în relația cu alți oameni.

Din păcate, ce nu știu mulți oameni este că furia nu este aproape niciodată o emoție primară. Adică apare foarte clar în față pentru că e o emoție intensă negativă care îndeamnă la acțiune, dar aproape întotdeauna furia are și altceva în spate, este un mecanism de a face față unei emoții neplăcute de tristețe, neputință, frustrare, umilință, rușine, etc..

Gândește-te la ultima situație din viața ta în care ai simțit furie. Poate era despre partenerul sau partenera ta care te-a criticat (pe nedrept, poate). Sau era despre copilul tău care nu voia să își strângă jucăriile/hainele/cărțile de pe podea deși i-ai cerut asta a mia oară. Sau era despre șeful tău care parcă îți pândește greșelile.

Gândește-te acum cum ai simțit furia? Ce ai simțit în corp? Nod în gât, amețeală, mâini încleștate, presiune? Ce ai făcut? Cel mai probabil fie că ai manifestat furia, țipând, blamând sau acuzând, fie te-ai închis în tine și te-ai simțit rău ceva timp după aceea.

Însă în mintea ta ai găsit vinovatul: Desigur că nu pot să mă relaxez acasă când copilul nu mă ascultă. Desigur că nu pot să mă relaxez și să simt conexiune cu tine atunci când mă critici. Desigur că nu îmi pot face treaba bine atunci când îmi vânezi greșelile.

Și probabil că ai dreptate. Toți aceștia sunt vinovați, într-o oarecare măsură.

Și acum? Ce se întâmplă? Care e modalitatea prin care vei putea obține ce îți dorești din aceste relații? Să ai o relație armonioasă cu partenerul tău, să ai o relație bună și suportivă cu copilul tău, să îți iei mentorat de la șeful tău? Probabil că nu vei reuși să obții asta.

Acest mecanism în care simțim furie și mintea noastră se concentrează pe a găsi vinovatul se numește iluzia controlului. Mă simt mai bine, îmi dă o stare mai bună, știu cine e de vină pentru starea mea. „Dacă doar acea persoană s-ar opri din ce face, viața mea ar fi mai bună.”

Doar că lucrurile nu merg întotdeauna așa.

Se numește iluzia controlului pentru că de fapt, dacă judec lucrurile în felul acesta, las controlul asupra stării mele emoționale și asupra modului în care gestionez situația în mâna altcuiva. Eu nu mai sunt responsabil, deci nu voi face nimic în privința aceasta.

Ce e de făcut?

1.  În primul rând recunoaște faptul că simți furie. Îți dai seama foarte ușor că e vorba despre o stare de furie atunci când simți schimbări în senzațiile fizice din corpul tău (simți încordare, simți tensiune, nod în gât, etc.) sau în gândurile pe care începi să le ai (începi să te gândești cum să îi răspunzi așa încât să te răzbuni sau să faci persoana să se simtă insignifiantă).

2.   Apoi, înțelege-o. Asta înseamnă să înțelegi care este cauza aceste emoții, dar și cum influențează ea comportamentul tău și al altora.

Despre ce este furia ta? Poate este despre faptul că te simți neînțeles, nedreptățit. Poate este despre oboseală sau poate este pur și simplu din cauza faptului că te simți copleșit de prea multe lucruri și îți e greu să mai aduni resurse. Poate e pentru că în mintea ta a apărut gândul că e insuportabil să fii tratat așa sau că ceilalți nu ar trebui să se comporte în acest fel.

3.   Eticheteaz-o. Asta înseamnă să faci legătură între ce se întâmplă în mintea și corpul tău și numele emoției pe care o simți. Pare neimportant, dar atunci când oamenii spun în situații din acestea că se simt doar „rău” sau „supărați” nu fac decât să ocolească cauza reală. E ca și cum aș încerca să tai un măr cu un cuțit de unt, e pe acolo, dar nu o să îmi iasă foarte bine. Etichetarea emoției ajută la conștientizarea ei, la a-ți da seama de cauza și astfel la a o comunica mai bine, reducând neînțelegerile în relațiile sociale.

4.   Exprimă ce simți. Asta înseamnă să știi că manifestarea furiei nu înseamnă să tipi și să blamezi, ci pur și simplu să spui: „acum simt furie. Așa că prefer să discutăm în alt moment.”

5.  Reglează. Asta înseamnă să îți monitorizezi, temperezi și schimbi eventual reacția emoțională în una sănătoasă și care te va ajuta să atingi lucrurile care sunt importante pentru tine. De exemplu, te va ajuta cu ceva să ai o relație sănătoasă dacă țipi la partener? Sau cum te va ajuta să ai o conexiune cu copilul tău dacă îl critici? Sau întreabă-te dacă chiar e adevărat că e insuportabil ce ți se întâmplă sau doar mintea ta crede asta. Poți tu să controlezi comportamentul altei persoane sau tot ce poți face este să înțelegi unde sunt diferențele?

A regla nu înseamnă să ignori furia ci mai degrabă să o poți înțelege, gestiona și exprima eficient.

Furia nu e niciodată o emoție ușor de trăit și exprimat. Însă, ca mai toate emoțiile negative, ne spune mereu ceva despre lucrurile din jurul nostru și relația noastră cu ele. Emoțiile negative nu sunt dușmanul nostru așa că hai să ne oprim din a încerca să le transformăm în ceva pozitiv. Dacă am asculta mai atent am putea afla că ele sunt acolo ca să ne ajute să avem relații mai bune, cu noi și cu ceilalți.

Succes!

Lucrez în cabinet cu zeci de clienți care își doresc să își învingă stări emoționale negative, să trăiască mai bine, să aibă stabilitate și să poată să se bucure de viață. Fie că este vorba despre teama de a pleca departe de casă, de a merge cu mijloace de transport în comun sau de a profita de oportunități, cum ar fi o slujba nouă sau o relație nouă, fiecare dintre aceste persoane are o istorie personală cu frica și cu ce înseamnă să trăiești fără frică.

În acest articol îmi propun să discut despre câteva lucruri pe care le-am înțeles în munca mea cu stările de anxietate și despre câteva strategii pentru că expunerea în anxietate să nu mai pară ceva insurmontabil.

Primul lucru pe care l-am observat este că oamenii care trec prin stări de anxietate sau panică își doresc foarte mult să obțină o stare de serenitate, de calm, de liniștire, care pentru ei înseamnă să nu aibă emoții puternice la lucruri mărunte, să poată să își păstreze calmul în situații grele.

Îmi dau seama imediat de ce apare această cerință: când trăiesc atât de mult timp cu emoții intense pe care parcă nu reușesc să le controlez, atunci creierul meu dezvoltă o aversiune la aceste reacții și ar vrea să se oprească imediat.

Adevărul este că a avea emoții negative nu este un semn că anxietatea nu trece, ci dimpotrivă că începe să devină funcțională. Adică e important ca noi să putem reacționa la situații neplăcute cu emoții negative pentru că acestea ne ajută să rezolvăm acele situații.

Un alt lucru pe care l-am observat este că persoanele cu istoric de anxietate văd în expunere doar un mijloc de a scăpa de anxietate și se descurajează atunci când nu merge așa cum își doresc sau se plictisesc de a merge în același loc, văd asta fără sens, fără scop. De multe ori ei abandonează expunerea. Acest lucru se întâmplă atunci când văd expunerea DOAR ca mijloc de a scăpa de anxietate. Ceea ce nu e.

Oamenii care au trecut sau trec prin anxietate au tendința de a-și crea un ecosistem în care să funcționeze cu cât mai puține stări de rău sau chiar deloc. Astfel, evitând emoțiile și senzațiile acestea negative, practic își limitează viața. Se privează de experiențe și obiective și de contexte care le-ar permite să trăiască mai cu sens și mai din plin. Doar că toate acestea vin și cu emoții negative. Propunerea mea pentru ei este să înceapă să gândească în termeni de valori sau de direcții de viață. Ce obțin eu din ce e important pentru mine dacă fac aceste expuneri? Pentru unii înseamnă autonomie, independență, pentru alții înseamnă conectare cu alți oameni, pentru alții înseamnă experimentare. Îi îndemn pe cei care se luptă cu expuneri să se întrebe de ce fac acest efort, despre ce își doresc ei să le fie viața? În acest fel pot vedea expunerea ca mai mult decât doar a merge din punctul A până în punctul B, trebuind să își „suporte” și să dezbată și să decatastrofeze stările, ci ca pe un mod de a obține ceva ce îmi doresc din ce e important pentru mine.

Frumusețea în a începe să gândesc în termeni de valori sau direcții de viață, de ce anume e important pentru mine este că:

1.  Îmi pot permite să ajustez obiectivele. De exemplu, dacă pentru mine e importantă autonomia, atunci mă pot gândi care sunt lucrurile (obiectivele) pe care le pot face ca să obțin asta. Ce înseamnă autonomie pentru mine? Poate înseamnă să merg la cumpărături singur în loc de a trimite pe cineva sau de a lua pe cineva cu mine sau de a merge să îmi cumpăr o cafea dimineață dintr-un loc care îmi place.

2.  Pot să re-analizez obiectivele și să aleg altă cale. De exemplu, dacă pentru mine e importantă independența, mă pot gândi ce anume pot face pentru asta, ce înseamnă independența pentru mine. De acolo pot alege ca expunerile mele să fie în această direcție. Uneori merg la supermarket, dacă acolo am nevoie, alteori merg la cafenea, alteori mă văd cu prietenele, etc.

Aceste două lucruri nu înseamnă că nu voi avea stări negative, dar mut atenția de pe greutatea de a suporta aceste stări pe faptul că fac ceva care e important pentru mine.

Un al treilea aspect pe care l-am observat este nevoia de stabilitate și de securitate. Persoanele care trec prin anxietate au nevoie să știe că nu vor mai trece prin asta, stabilitatea pentru ei înseamnă să știe că dacă fac x pași atunci nu vor mai simți stările și nu le va mai fi greu. Eu cred că aici stabilitatea e greșit înțeleasă. Ea nu e ceva fix – ‚voi face asta în acest mod și atunci voi obține acest rezultat’. Stabilitatea înseamnă de fapt flexibilitate, paradoxal. Înseamnă să pot avea mai degrabă încredere că mă pot ajusta la situații, înțelegând modul în care funcționează mintea și corpul meu, fără să mă sperii de reacțiile pe care le are corpul meu, ci dimpotrivă privindu-le cu curiozitate și cu înțelegere. Stabilitatea în anxietate înseamnă încrederea că pot să îmi înțeleg, gestionez gândurile și emoțiile și stările așa încât să mă bucur de viață, nu să scap de anxietate.

Exercițiile de expunere sunt mai complexe decât ne-am aștepta și au implicații mult mai mari. Nu sunt o „pedeapsă” pentru cei care se confruntă cu agorafobie sau panică sau anxietate. De fapt, de fiecare dată când fac ceva nou, când fac ceva ce mă sperie sau mă neliniștește, fac o expunere. Ce e nevoie să mă întreb mereu este „de ce este acest comportament sau această situație importantă pentru mine? La ce direcție din viața mea lucrez făcând asta?”. În acest mod îmi lărgesc viața mai departe de a controla senzații fizice și mai aproape de a trăi cu sens și semnificație.

Mult succes!

Majoritatea oamenilor au crescut cu ideea că emoțiile negative sau puternice trebuie controlate pentru a avea o viață fericită și împlinită și pentru a-ți atinge obiectivele. Te simți dezamăgit de unii colegi sau prieteni? Ei bine, ar trebui să vă amintiți să vă reduceți așteptările sau să renunțați cu totul la ele și să mergeți mai departe.

Te simți trist? Nu este nevoie, reamintește-ți toate lucrurile bune din viața ta și mergi mai departe.

Deși cred că există mult de câștigat din a-ți aduce în minte lucrurile bune din viața ta sau de a-ți gestiona așteptările despre ceilalți (btw, avem un întreg subiect cu instrumente și explicații despre asta în Acertivo – doar cere-mi acces), văd în fiecare zi lucrând cu clienții că avem tendința spre „perfecționism emoțional” – așteptarea ca emoțiile negative (și gândurile, de altfel) trebuie ținute sub control și că starea noastră emoțională implicită ar trebui să fie una pozitivă.

Totuși, emoțiile și mai ales cele negative au un rol cu ​​adevărat important: să te ajute să reacționezi la situații, să te motiveze să acționezi și să te alerteze despre lucruri importante care se întâmplă în viața ta. Pur și simplu nu ne putem aștepta să ne putem controla emoțiile, astfel încât acestea să fie mereu pe spectrul pozitiv.

Ce vreau să spun prin controlul emoțiilor?

Controlul emoțiilor înseamnă să te aștepți să le gestionezi astfel încât rezultatul să fie că nu mai am acea emoție. Este o destinație fixă. De obicei, mă refer la asta drept „cuvântul C”.

Controlul emoțiilor cuiva în acest fel nu este nici benefic, nici posibil. Mințile noastre sunt create pentru a produce emoții ca o modalitate de a ne ajuta să înțelegem lumea din jurul nostru și să ne ajute să o navigăm.

Dacă simt frică, de exemplu, atunci acesta este un indicator că mintea mea crede că există ceva periculos și că trebuie să iau o acțiune pentru a mă proteja. Fără teamă, ne-ar fi foarte greu să ne protejăm de situații periculoase.

În mod similar, vinovăția este de obicei un sentiment foarte urât pe care cei mai mulți dintre noi încercăm să-l evităm sau să îl controlăm. Cu toate acestea, vinovăția este un bun indicator că am făcut ceva care este în afara sistemului meu de valori – poate că am țipat la copilul meu într-o seară, după o zi obositoare la serviciu, sau am ratat un termen limită și acum echipa trebuie să lucreze suplimentar pentru a compensa. timpul pierdut.

Controlul emoțiilor la locul de muncă a devenit chiar o condiție prealabilă pentru o bună performanță, unde birourile sunt văzute ca locuri de afaceri și nu locuri în care emoțiile pot fi exprimate. Așa că atelierele despre cum să vă controlați emoțiile au început să devină mai populare, iar managerii se așteaptă ca oamenii să fie doar „profesioniști” și să-și rezolve emoțiile în timpul lor. Este doar o afacere, nu-i așa?

Lucrurile nu sunt chiar atât de simple.

Ce vreau să spun prin reglarea emoțiilor?

Alternativa pe care o propun este să ne gândim la „reglarea” emoțiilor. Spre deosebire de C-Word, reglarea emoțiilor este un proces.

Rezultatul ei nu este a nu avea emoția, ci mai degrabă a o recunoaște, a o numi și a o înțelege.

În cele din urmă, ce urmărești este să folosești informațiile din acea emoție pentru a face acțiuni în direcțiile care sunt valoroase pentru tine.

De exemplu, în exemplul de mai sus cu țipete la copilul tău, efortul de a controla vinovăția și de a nu o mai simți va ocoli efortul pe care îl poți face pentru a înțelege de ce ai avut acest comportament și ce poți încerca data viitoare. Mai mult, din experiența mea, distragerea atenției de la vinovăție poate duce și la sentimente de rușine și izolare.

În acest exemplu, dacă încerc doar să-mi distrag atenția de la vinovăție – să spunem uitându-mă la televizor sau raționalizând că am avut dreptate să mă simt furioasă și să țip pentru că i-am spus copilului meu de 1000 de ori să-și ia jucăriile de pe podea, ratez un indiciu important pentru a obține o conexiune mai bună cu copilul meu sau pentru a mă adapta mai bine zilelor obositoare la birou.

Reglarea în acest caz înseamnă:

1. A fi capabil să numesc emoția – am simțit furie.

2. A fi capabil să o înțeleg – este târziu și am avut o zi încărcată și obositoare care mi-a luat multă energie mentală, așa că am un prag mai scăzut de frustrare în acea seară.

3. Reglarea ei – adică pot respira, pot face o pauză și apoi îmi cer scuze pentru comportamentul tău. În acest fel, fac o acțiune importantă față de valoarea mea de a fi un părinte de susținere și amabil cu copilul meu.

Reglarea înseamnă, de asemenea, că accepți faptul că ești o ființă umană și că vei avea gânduri și emoții negative.

Orice acțiune de dezvoltare personală nu ar trebui să se concentreze pe a nu avea emoții negative sau pe oprirea lor înainte ca acestea să apară. Asta nu este nici posibil, nici util. Mai degrabă, obiectivul ar trebui să fie mai bine să le recunoaștem, să le înțelegem și să le folosim pentru a trăi o viață plină de scop.

 Data viitoare când te lupți cu o emoție negativă, încetează să mai încerci să o controlezi și, în schimb, treci prin ea – numește-o, înțelege-o, reglează-o.