Multi dintre noi am auzit in viata de zi cu zi despre experientele neplacute traite in timpul unei vizite la stomatolog. Fie ca ne va durea, sau ca zgomotul este neplacut, fie ca vor fi niste senzatii neplacute, fie ca dupa interventie vom avea cateva zile cu durere si disconfort.
Din pacate, aceste tipuri de experiente neplacute “din auzite” functioneaza ca un obstacol de multe ori in a merge regulat la stomatolog si astfel a ne pastra sanatatea dintilor.
In acest articol imi propun ca, impreuna cu medicul stomatolog Adrian Maris, sa aduc mai multa lumina asupra a ce inseamna anxietatea resimtita la stomatolog, care e mecanismul prin care aceasta se produce si cum o putem depasi si controla cat mai bine.
Ce este si cum recunoastem anxietatea de stomatolog?
Cei mai multi oameni care se confrunta cu o asemenea stare de neliniste vor amana in primul rand foarte mult mersul la medic. Cele mai frecvente senzatii fizice resimtite inainte sau chiar in sala de asteptare la medic sunt: batai mai puternice ale inimii, senzatie de nod in gat, dificultati in respiratie, transpiratii, senzatie de caldura, simptome gastro-intestinale( greata, durere abdominala, arsuri, etc), neliniste puternica, senzatie de stat ca pe “ghimpi”.
Medicul stomatolog Adrian Maris explica: “Prima vizita este de obicei cea mai grea. Pacientii isi imagineaza tot felul de acte terapeutice barbare, sunt agitati, pun intrebari, unii incearca sa ascunda aceasta neliniste, altii o exteriorizeaza excesiv, asa ca nu e foarte greu sa-ti dai seama ca unui pacient ii este frica sau are o stare de anxietate.”
De unde vine aceasta teama?
Studiile arata ca de cele mai multe ori teama de dentist nu este “innascuta”, ci mai degraba dobandita.
Una dintre sursele acesteia o reprezinta experientele neplacute ale altora: povestite de multe ori cu multe amanunte si foarte dramatic, acestea ar putea avea darul de a ne influenta si atitudinea noastra. De ce? Prin simplul proces psihic de empatie – acel proces psihic care ne ajuta sa ne punem mental in locul altei persoane.
Mai specific, atunci cand auzim alte persoane povestindu-si experientele de la stomatolog ne vom intreba: “Daca acest lucru mi se va intampla si mie?” Mai apoi, putem sa interpretam aceste situatii mai rele decat ar fi in realitate: “Ar fi ingrozitor/ insuportabil sa patesc asa ceva!”
O alta sursa a acestui tip de anxietate sunt propriile noastre experiente neplacute si poate chiar chinuitoare la stomatolog.
Asa cum adauga si Dr. Maris: “In primul rand cred ca teama de stomatolog este dobandita prin educatie sau mai degraba prin lipsa ei. Experientele neplacute, din copilarie, lipsa tehnicii, a materialelor stomatologice, a medicamentelor si in unele cazuri atitudinea personalului medical au dus la o teama mai mult sau mai putin justificata care insa cred ca este transmisa si empatic – in folclor ,,povestile cu dentisti care au pus genunchiul in pieptul pacientului pentru a putea extrage un molar cu mai multe radacini decat ar fi in mod normal, acul care scartaie cand se face anestezia si altele.”
Propriile experiente pot functiona ca oprelisti tot din pricina “citirii viitorului” – acel mod de a gandi in care „credem” ca putem citi ce se va intampla in viitor cu siguranta, pe baza experientelor trecute. E bine de stiut ca acest mod de a gandi nu e rational, caci nu se bazeaza pe dovezi logice si argumentate.
Una dintre cele mai “infricosatoare” imagini din cabinetul unui medic stomatolog este chiar acel sunet neplacut al unuia dintre aparate: “Se pare ca cea mai „urata” piesa din cabinetul stomatologic este turbina – acea piesa care “fluiera”. Exista obisnuinta in unele cabinete sa li se puna muzica unor pacienti. Meloterapia este adesea folosita la casti pentru ca pacientul sa nu mai auda „fluieratul” frezei. Apoi administrarea de anxiolitice, tehnici de relaxare imprumutate din psihoterapie, precum si combinarea lor sunt benefice pentru a crea un cadru cat mai calm si prietenos pentru pacient, dar si „linistea terapeutica” a medicului.
Vizitele la colegii medici de familie, cardiologi, diabetologi, etc pot elimina din mentalul individului griji ca in timpul tratamentului stomatologic ar putea aparea probleme.” adauga dr Maris.
Acesta completeaza: “Eu consider ca la tehnica actuala, la o dotare minima dupa cerintele actuale, in cabinetul de stomatologie nu are voie sa doara!”
Ce putem face daca ne confruntam cu o asemenea anxietate?
E foarte important in acest caz sa incercam sa contra-argumentam cat mai logic toate aceste credinte irationale care ne pot face mai mult rau pe termen lung.
Experientele neplacute ale altora mi se aplica? Am dovezi care sa imi spuna ca experienta mea va fi chinuitoare?
Ma ajuta sa gandesc in acest fel avand in vedere consecintele pe termen lung ale amanarii vizitei, care pot fi foarte importante?
E de ajutor de asemenea sa incercam sa fim cat mai informati anterior atat referitor la medicul stomatolog, cat si la procedura, pe cat posibil, asa incat sa putem clarifica cu medicul toate nelamuririle. “Un raspuns precis, bland, dar ferm, din partea medicului stomatolog pentru toate aceste intrebari si nelinisti, explicarea pacientului a tuturor manevrelor „pe limba lui”, creeaza o punte medic-pacient pe care se va traversa in ambele sensuri in viitoarele sedinte.
Adesea unii dintre pacientii care vin foarte speriati devin cei mai buni colaboratori.” spune dr Maris.
Daca anxietatea este foarte mare, recomandarea este sa se apeleze la un specialist. De multe ori se intampla ca de la o amanare la alta scenariile negative nerealiste referitoare la stomatolog sa se solidifice, sa se automatizeze si astfel starea sa se transforme intr-o stare de panica. Consecinta negativa pe termen lung a unei astfel de stari poate fi o inrautatire a sanatatii dintilor si gingiilor, care in timp poate duce la interventii din ce in ce mai complicate.
“Profilaxia, din pacate atat de ignorata la noi, vizitele regulate la medicul dentist, obisnuinta cu cabinetul de stomatologie, poate “imprieteni” medicul cu pacientul astfel incat in urma unui consult sa se adreseze majoritatea ingrijorarilor si sa nu se mai instaleze fobia”. Spune dr Maris.
Impreuna cu un psihoterapeut veti reusi sa intelegeti care sunt cauzele exacte ale unei asemenea stari, ce se intampla in mintea si corpul dvs atunci cand apar aceste stari si cum puteti lucra cu aceste ganduri asa incat sa va puneti sanatatea pe primul loc.
Lucrez în cabinet cu zeci de clienți care își doresc să își învingă stări emoționale negative, să trăiască mai bine, să aibă stabilitate și să poată să se bucure de viață. Fie că este vorba despre teama de a pleca departe de casă, de a merge cu mijloace de transport în comun sau de a profita de oportunități, cum ar fi o slujba nouă sau o relație nouă, fiecare dintre aceste persoane are o istorie personală cu frica și cu ce înseamnă să trăiești fără frică.
În acest articol îmi propun să discut despre câteva lucruri pe care le-am înțeles în munca mea cu stările de anxietate și despre câteva strategii pentru că expunerea în anxietate să nu mai pară ceva insurmontabil.
Primul lucru pe care l-am observat este că oamenii care trec prin stări de anxietate sau panică își doresc foarte mult să obțină o stare de serenitate, de calm, de liniștire, care pentru ei înseamnă să nu aibă emoții puternice la lucruri mărunte, să poată să își păstreze calmul în situații grele.
Îmi dau seama imediat de ce apare această cerință: când trăiesc atât de mult timp cu emoții intense pe care parcă nu reușesc să le controlez, atunci creierul meu dezvoltă o aversiune la aceste reacții și ar vrea să se oprească imediat.
Adevărul este că a avea emoții negative nu este un semn că anxietatea nu trece, ci dimpotrivă că începe să devină funcțională. Adică e important ca noi să putem reacționa la situații neplăcute cu emoții negative pentru că acestea ne ajută să rezolvăm acele situații.
Un alt lucru pe care l-am observat este că persoanele cu istoric de anxietate văd în expunere doar un mijloc de a scăpa de anxietate și se descurajează atunci când nu merge așa cum își doresc sau se plictisesc de a merge în același loc, văd asta fără sens, fără scop. De multe ori ei abandonează expunerea. Acest lucru se întâmplă atunci când văd expunerea DOAR ca mijloc de a scăpa de anxietate. Ceea ce nu e.
Oamenii care au trecut sau trec prin anxietate au tendința de a-și crea un ecosistem în care să funcționeze cu cât mai puține stări de rău sau chiar deloc. Astfel, evitând emoțiile și senzațiile acestea negative, practic își limitează viața. Se privează de experiențe și obiective și de contexte care le-ar permite să trăiască mai cu sens și mai din plin. Doar că toate acestea vin și cu emoții negative. Propunerea mea pentru ei este să înceapă să gândească în termeni de valori sau de direcții de viață. Ce obțin eu din ce e important pentru mine dacă fac aceste expuneri? Pentru unii înseamnă autonomie, independență, pentru alții înseamnă conectare cu alți oameni, pentru alții înseamnă experimentare. Îi îndemn pe cei care se luptă cu expuneri să se întrebe de ce fac acest efort, despre ce își doresc ei să le fie viața? În acest fel pot vedea expunerea ca mai mult decât doar a merge din punctul A până în punctul B, trebuind să își „suporte” și să dezbată și să decatastrofeze stările, ci ca pe un mod de a obține ceva ce îmi doresc din ce e important pentru mine.
Frumusețea în a începe să gândesc în termeni de valori sau direcții de viață, de ce anume e important pentru mine este că:
1. Îmi pot permite să ajustez obiectivele. De exemplu, dacă pentru mine e importantă autonomia, atunci mă pot gândi care sunt lucrurile (obiectivele) pe care le pot face ca să obțin asta. Ce înseamnă autonomie pentru mine? Poate înseamnă să merg la cumpărături singur în loc de a trimite pe cineva sau de a lua pe cineva cu mine sau de a merge să îmi cumpăr o cafea dimineață dintr-un loc care îmi place.
2. Pot să re-analizez obiectivele și să aleg altă cale. De exemplu, dacă pentru mine e importantă independența, mă pot gândi ce anume pot face pentru asta, ce înseamnă independența pentru mine. De acolo pot alege ca expunerile mele să fie în această direcție. Uneori merg la supermarket, dacă acolo am nevoie, alteori merg la cafenea, alteori mă văd cu prietenele, etc.
Aceste două lucruri nu înseamnă că nu voi avea stări negative, dar mut atenția de pe greutatea de a suporta aceste stări pe faptul că fac ceva care e important pentru mine.
Un al treilea aspect pe care l-am observat este nevoia de stabilitate și de securitate. Persoanele care trec prin anxietate au nevoie să știe că nu vor mai trece prin asta, stabilitatea pentru ei înseamnă să știe că dacă fac x pași atunci nu vor mai simți stările și nu le va mai fi greu. Eu cred că aici stabilitatea e greșit înțeleasă. Ea nu e ceva fix – ‚voi face asta în acest mod și atunci voi obține acest rezultat’. Stabilitatea înseamnă de fapt flexibilitate, paradoxal. Înseamnă să pot avea mai degrabă încredere că mă pot ajusta la situații, înțelegând modul în care funcționează mintea și corpul meu, fără să mă sperii de reacțiile pe care le are corpul meu, ci dimpotrivă privindu-le cu curiozitate și cu înțelegere. Stabilitatea în anxietate înseamnă încrederea că pot să îmi înțeleg, gestionez gândurile și emoțiile și stările așa încât să mă bucur de viață, nu să scap de anxietate.
Exercițiile de expunere sunt mai complexe decât ne-am aștepta și au implicații mult mai mari. Nu sunt o „pedeapsă” pentru cei care se confruntă cu agorafobie sau panică sau anxietate. De fapt, de fiecare dată când fac ceva nou, când fac ceva ce mă sperie sau mă neliniștește, fac o expunere. Ce e nevoie să mă întreb mereu este „de ce este acest comportament sau această situație importantă pentru mine? La ce direcție din viața mea lucrez făcând asta?”. În acest mod îmi lărgesc viața mai departe de a controla senzații fizice și mai aproape de a trăi cu sens și semnificație.
Mult succes!
